ARSBN
The Romanian Association for Baltic and Nordic Studies

 

site search by freefind advanced
 

Welcome to the Romanian Association for Baltic and Nordic Studies

Main Menu

Bun venit la ARSBN!

About
Call for papers
Statement of ethics
Submission guidelines
Peer-review process
Subscription
Abstracting and indexing
Volume 1, Issue 1 (2009)
Volume 2, Issue 1 (2010)
Volume 2, Issue 2 (2010)
Volume 3, Issue 1 (2011)
Volume 3, Issue 2 (2011)
Volume 4, Issue 1 (2012)
Volume 4, Issue 2 (2012)
Volume 5, Issue 1 (2013)
Volume 5, Issue 2 (2013)
Volume 6, Issue 1 (2014)
Volume 6, Issue 2 (2014)
Volume 7, Issue 1 (2015)
Volume 7, Issue 2 (2015)
Authors

 

I

NTERNATIONAL REACTIONS TO THE RUSSIAN SUPPRESSION OF THE POLISH INSURRECTION (NOVEMBER 1830)

 

Veniamin Ciobanu

“A. D. Xenopol” Institute of History

E-mail: veniamin@xenopol.iasi.astral.ro

 

 

Abstract:

The outburst of the Polish insurrection and its evolution attracted the attention of the European Powers, due to the international political context in which it started, that of the liberal-bourgeois revolutions in France, Belgium, Germany, Italy, Spain, Portugal, and of the implications that were expected to occur due to power balance on the continent and in the Eastern Question. Russia’s position in the political systems mentioned above depended on how the Polish Question would be solved. By subordinating all the Kingdom of Poland, whose political individuality, in the Russian political and institutional system, in which the decisions of the „Final Act” of the Peace Congress in Vienna (June 9th 1815) placed it, was about to be abolished by the Tsar, opened to the Russian Empire the path towards the consolidation of its positions in the Baltic region, strategically, political an economical, thus upsetting the other Powers in the European political system, on one hand. And secondly, because it would have relieved it of the necessity to divide its forces to oversee the evolution of the embarrassing Polish Question and would have been capable to focus its attention on a solution to the other problem, the Eastern one. This perspective was likely to happen, especially in the conditions of the peace Treaty that Russia had imposed to Turkey, at Adrianople, on September 14th 1829, which ensured the latter’s „passivity” towards the Oriental policy of its victor.  

These perspectives affected, in particular, Great Britain and France, the secular rivals of Russia in that area, so they tried, using only diplomatic means because of the very complicated international situation at the beginning of the fourth decade of the nineteenth century, to determine Russia to adopt a more conciliatory attitude towards the Polish insurgents.

The rivalries that aggravated the Franco-British relations, especially in Western Europe, prevented the two Powers to adopt a unitary position towards Russia, a fact that allowed the latter to dictate the law in the Kingdom of Poland.

A position, in some way singular, towards the Polish Question was adopted by another state, with direct interests in the Baltic sea area and with more specific ones in the Eastern Question. It is the United Kingdom of Sweden and Norway, created in the letter and the spirit of the Swedish-Norwegian Convention from Moss, on August 14th 1814.

Sweden’s internal and external political circumstances in which, in 1810, the famous marshal of Napoleon I, Jean Baptiste Sebastien Bernadotte, prince of Pontecorvo, was proclaimed crown prince under the name Karl Johan, King Karl XIV Johan, from 1818, as the creation of the Swedish-Norwegian personal Union, determined the Swedish-Norwegian diplomacy favor the Russian interests in the Polish Question as well as in the Eastern Question. In the Polish Question, the one under our analysis, this was also because the insurrection of November 1830 started in the international conditions mentioned above and due to the fact that the liberal internal opposition to the conservative and absolutist monarchical policy of King Karl XIV Johan was becoming more active and could have constituted a reason for the Norwegians to evade the personal Union, which they did not favor and against which they fought, first through arms then by institutional means.

The forms in which Great Britain, France and Sweden took position in regard to the reprisal of the Polish insurrection of November 1830, very well documented by the diplomatic reports of the British diplomats in St. Petersburg and of the Swedish ones, accredited in Petersburg and in London, which we had the opportunity to consult in the funds of manuscripts of British Library, in  London, and those of the National Archives of Sweden, in Stockholm, constitute, in our opinion, a contribution to the knowledge of the history of European diplomacy, on one hand, and to the research of the international relations in the first half of the nineteenth century, on another. This is the reason why we intend to approach them in this study.

All the documents selected from Sveriges Riksarkivet, in Stockholm and cited in these pages are included in the volume X, part I, of the Collection “Europe and the Porte”, which is still in manuscript, for this reason we indicated the archive quotations.

 

Rezumat:

Declanșarea, la 29 noiembrie 1830, a insurecției poloneze și evoluția acesteia au reținut atenția puterilor europene, mai mari sau mai mici, datorită atât împrejurărilor politice internaționale în care a debutat și a evoluat, anume, revoluțiile burghezo-liberale din Franța, Belgia, Germania, Italia, Spania, Portugalia, cât și implicațiilor pe care era de așteptat să le antreneze, tocmai datorită acelor împrejurări, asupra raportului de forțe de pe Continent, cât și a celui din problema orientală. Pentru că, de modalitatea în care avea să fie rezolvată problema poloneză depindea poziția pe care avea să o dobândească Rusia, în amintitele sisteme politice. În primul caz, deoarece, subordonând, în totalitate Regatul Poloniei, a cărui individualitate politică, în cadrul sistemului politic și instituțional al Rusiei, în care îl plasase deciziile „Actului final” al Congresului de pace de la Viena, din 9 iunie 1815, urma să fie abolită de către țar, îi deschidea Imperiului Rus, pe de o parte, calea către consolidarea pozițiilor sale în zona Mării Baltice, atât politico-strategice, cât și economice, și, pe cale de consecință, crearea oportunităților pentru a-și exercita o influență supărătoare, pentru celelalte puteri europene, în sistemul politic european. Pe de alta, pentru că, nemaifiind obligată să-și împartă forțele pentru a supraveghea evoluția atât de stânjenitoarei pentru ea, a problemei poloneze, putea să și le concentreze pentru adjudecarea rezolvării celeilalte probleme, anume cea orientală,  cu tot cortegiul de consecințe negative asupra sistemului politic european, pe de o parte, iar pe de alta, pentru interesele politice, strategice și economice ale tuturor statelor europene care aveau câte ceva de apărat, unele mai mult, altele mai puțin, în zonele Mediteranei Orientale și a celei a Mării Negre . Perspectivă ce părea a avea toate șansele de concretizare, mai ales în condițiile în care Tratatul de pace pe care îl dictase Turciei, la Adrianopol, la 14 septembrie 1829, îi asigura „pasivitatea” acesteia față de politica orientală a învingătoarei sale. Deosebit de afectate de asemenea perspective s-au dovedit a fi fost, cum era și firesc, Marea Britanie și Franța, rivalele seculare ale Rusiei în acele zone, motiv pentru care au încercat, dar numai pe care diplomatică, din cauza foarte complicatei situații internaționale de la începutul celui de al patrulea deceniu al secolului al XIX-lea, să determine Rusia să adopte o poziție mult mai conciliantă față de insurgenții poloni.

Rivalitățile care grevau și raporturile franco-britanice, mai ales în Europa Apuseană, le-au împiedicat pe cele două puteri să adopte o poziție unitară față de Rusia, fapt ce i-a a permis acesteia să dicteze legea în Regatul Poloniei.

O poziție, oarecum singulară, față de problema poloneză a fost nevoit să adopte un alt stat, cu interese directe în zona Mării Baltice și cu altele specifice în problema orientală. Este vorba de Regatul Unit al Suediei și Norvegiei, creat în litera și spiritul Convenției suedo-norvegiene, de la Moss, din 14 august 1814. Împrejurările politice, interne și internaționale ale Suediei, în care a fost proclamat, în anul 1810, prinț moștenitor al tronului suedez, celebrul mareșal al Franței împăratului Napoleon I Bonaparte, Jean  Baptiste  Sebastien Bernadotte, prinț de Pontecorvo, sub numele de Karl Johan, devenit, din anul 1818, rege al Suediei, sub numele de Karl XIV Johan, ca și crearea Uniunii personale suedo-norvegiene, îndeosebi, au determinat diplomația Suediei-Norvegiei să menajeze interesele Rusiei în problema poloneză, ca și în cea orientală. În problema poloneză, în cazul de față, în cea concretă a insurecției din noiembrie 1830, și pentru faptul că insurecția se declanșase în amintitele condiții internaționale, și pe fondul activizării opoziției liberale interne față de politica conservatoare și absolutist-monarhică a regelui Karl XIV Johan și putea constitui un prilej binevenit pentru norvegieni de a se sustrage Uniunii personale cu Suedia, pe care nu o agreau și împotriva căreia au luptat, mai întâi, prin forța armelor, apoi, pe cale instituțională.

Formele în care s-au manifestat luările de poziție ale Marii Britanii, ale Franței și ale Suediei, cele mai bine documentate de rapoartele diplomaților englezi, acreditați la Petersburg și a celolr suedezi, acreditați atât la Petersburg, cât și la Londra, pe care am avut posibilitatea să le consultăm în fondurile de manuscrise de la British Library, din Londra, și din cele ale Ahivelor Naționale ale Suediei, din Stockholm, față de reprimarea insurecției poloneze din noiembrie 1830, constituie, după părerea noastră, o contribuție la cunoașterea istoriei diplomației europene, pe de o parte, iar pe de alta, la cercetarea istoriei relațiilor internaționale din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Iată, așadar, motivul pentru care ne-am propus să le abordăm în paginile acestui studiu.

Toate documentele selectate din Sveriges Riksarkivet, din Stockholm și citate în cuprinsul acestor pagini, sunt incluse în vol. X, partea I, al Colecției „Europe and the Porte”, aflat, încă, în manuscris; din acest motiv am indicat cotele din arhive.

 

Keywords: Poland, Russia, Great Britain, France, Sweden, insurrection


09.Ciobanu.pdf

News / Actualitati